De ce cluburile de handbal feminin din România refuză aplicarea Legii Novak? 7 motive pentru care „granzii” din Liga Florilor nu cedează în lupta cu Elisabeta Lipă

De ce cluburile de handbal feminin din România refuză aplicarea Legii Novak? 7 motive pentru care „granzii” din Liga Florilor nu cedează în lupta cu Elisabeta Lipă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aplicarea Legii Novak s-a petrecut în sportul românesc doar la baschet și volei. Handbalul încearcă să se eschiveze, iar fotbalul le-a dat cu „tifla” celor de la Agenția Națională de Sport.

De ce cluburile de handbal feminin din România refuză aplicarea Legii Novak? 7 motive pentru care „granzii” din Liga Florilor nu cedează în lupta cu Elisabeta Lipă

Răzvan Burleanu invocă în fața șefilor de la minister faptul că este un campionat profesionist și, un argument mult mai puternic, FRF nu primește bani publici.

Toate cele patru meciuri din Final Four-ul Cupei României la handbal feminin, sâmbătă și duminică, au însemnat ignorarea Legii Novak. Unele echipe au interpretat Ordinul de Ministru (9 străine și 7 românce pe foaie), altele au încălcat direct. Eliabeta Lipă, președinte ANS, nu a reacționat după evenimentele de la Pitești.

Cluburile mari se opun acestei reguli, având în lot multe jucătoare străine. ProSport a cules argumentele acestora și vi le prezintă mai jos:

  • 1. Cele mai importante formații din handbalul feminin dispun de piramida completă – echipe de Juniori 1,2,3 și 4, asta deși folosesc jucătoare străine la seniori. Cu alte cuvinte, oferă salarii mari pentru străine dar investesc cel puțin 30 la sută din buget pentru sectorul juvenil (CSM București, Rapid, Gloria Bistrița, Dunărea Brăila și Vâlcea). Practic echipele mici, fără academii, „urlă” că nu se respectă legea.
  • 2. Exemplul din fotbal, cu impunerea jucătorilor Under 21, nu a dus la mărirea ariei de selecției în rândul jucătorilor autohtoni. În plus nu există așa ceva în alte campionate puternice
  • 3. Libera circulație a forței de muncă în Uniunea Europeană: nu se poate îngrădi dreptul cetățenilor europeni de a munci în interiorul „bătrănului continent”
  • 4. Crearea campionatului de tineret din acest sezon, care permite de acum înainte folosirea jucătorilor tineri. Până în acest an n-a existat așa ceva
  • 5. În loturile echipelor sunt peste 40 la sută, în medie, sportive românce. Argumentul antrenorilor: cel mai bun joacă, nu se poate face diferențiere pe criteriu de naționalitate
  • 6. Toate cele 30 de jucătoare din lotul lărgit al selecționerului Florentin Pera joacă, minimum 30 de minute pe meci, la echipele de club.
  • 7. Salarii exorbitante cerute de românce de când s-a lansat în piață Legea Novak. Practic unele dintre jucătoare solicită retribuții mari știindu-se că nu există „materie primă”

Cum sună Legea Novak apărută în 2022

Ministerul Sportului a anunţat, la 7 iulie, printr-un mesaj publicat pe un site de socializare, că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă.

„Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabilește obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanți la competițiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă.

Obiectivul acestei măsuri constă în susținerea sportului de înaltă performanță şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federațiile sportive naționale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competițional următor, 2022-2023″, a precizat ministerul pe pagina oficială de Facebook.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Vinicius, mesaj de 4 cuvinte din vestiar, după ce a făcut o criză de nervi la Valencia: 10 milioane de vizualizări
Vinicius, mesaj de 4 cuvinte din vestiar, după ce a făcut o criză de nervi la Valencia: 10 milioane de…
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan: „Sunt șantajat. Îmi cere 200.000 de euro. Este o mafie”
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan:…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova!
BREAKING | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova!
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×